espressocafe.ro
Se afișează postările cu eticheta caine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caine. Afișați toate postările

joi, 4 iunie 2015

Cum ma imbrac cand plimb cainele

Ieri, in timp ce imi plimbam cainele, am intalnit o doamna foarte eleganta, la imbracamintea careia mi-au ramas ochii si gandurile. Pantofi albi cu toc inalt, fusta cu un volanas, mulata bine pe corp, o bluza din panza topita cu maneci foarte largi, bine cosmetizata, iar ca accesorii o bratara si un sirag de margele lungi, probabil din cuart roz si ... un bichon alb. O aparitie placuta in peisajul suprasaturat de blugi, tenisi, tricouri, insa total nepotrivita, mi-am spus in gand. O spun astazi si pe blog, pentru femeile care se intreaba cum sa se imbrace cand isi plimba cainele. O femeie frumoasa si eleganta poate purta fuste mulate, pantofi cu toc si bluza cu maneci largi oriunde, dar nu cand isi plimba cainele dornic sa se elibereze de energia acumulata in apartament. Imaginati-va aceasta doamna, apoi vedeti cu ochii mintii scena: catelul alearga in toate directiile, tragand dupa el lesa la capatul careia se afla doamna eleganta. Imaginati-va cat se chinuia sa tina pasul cu el si sa nu isi suceasca vreo glezna in timp ce topaia pe tocuri. Nu e chiar cea mai placuta priveliste, nu? Poate doar pentru cei care vor sa se amuze pe seama femeilor care vor caine fara sa inteleaga ce anume implica dresarea si ingrijirea lui.